Forum
Peste SubUrban
prima pagină
 

Cheloo (Biografie)
 

cheloo 2009

Cheloo a.k.a. VARANU, a.k.a. PATENTU, a.k.a. CUR MURDAR, Nu are rost să vorbim despre copilăria lui sau despre cum a fost el ca şi copil. Deşi, pentru unii dintre noi, aceste informaţii ar putea fi vitale pentru a o face pe „psihologii“ şi a intra în mintea unui om care gândeşte aşa „murdar“.

Important este faptul că, înainte de a se apuca de muzică, voia să devină pictor. De fapt, era chiar bun, din moment ce a câştigat un premiu la unul dintre concursurile naţionale de pictură. Dar totul s-a terminat în momentul în care s-a hotărât, brusc, să se apuce de muzică. Şi aşa a fost… A fost producător muzical şi inginer de sunet la Studio Box, locul în care a învăţat multe lucruri ce aveau să-i folosească în viitor.

In martie 1994, Cheloo infiinţeza Paraziţii, iar in mai i se alatura Ombladon. Prima piesa inregistrata de cei doi a fost "In Jur", care a aparut pe 13 septembrie 1994. O zi mai tarziu, Cheloo si Ombladon au susţinut primul lor concert, care s-a desfasurat in cadrul Balului Bobocilor de la Liceul Spiru Haret.

Sunt lucruri care-i plac- concursurile de off road, desenele animate, somnul, muntele, filmele SF şi istorice, vinul fiert, peştele la gratar, carţile despre teoria conspiratiei, dar şi lucruri pe care nu le poate inghiţi- drogurile, playback-ul, sonorizarile proaste, reclamele la detergent, jocurile de noroc, horoscopul, paianjenii, Egiptul.

In categoria lucrurilor pe care nu le suporta ar putea intra pe primul loc şi muzica romaneasca. Explicaţia este simpla. Peste 80% dintre producţiile muzicale romaneşti i se par ridicole, insa exista şi excepţii- Viţa de Vie, Margineanu, Pavel Stratan.

Nu aceeaşi soarta o au şi trupele din afara, mult mai multe la numar printre preferatele acestui controversat rapper: WU-TANG CLAN, CAGE, EVERLAST, I.A.M., NON PHIXION, EMINEM, BLAZHAY- BLAZHAY, EASTERN CONFERENCE, şi ne oprim aici, deşi am mai fi putut continua.

Primul album solo Cheloo- "Sindromul Tourette" apare in 2003, iar o data cu el şi speculaţii conform carora trupa Paraziţii se va desfiinţa foarte curand. Zvonuri exista mereu, cu atat mai mult, cu cat este vorba despre o trupa de succes, deşi foarte controversta ca imagine şi stil muzical. Discuţii intervin abia in momentul in care lumea incepe sa se intrebe cum reuşeste un artist care este implicat intr-un proiect de trupa sa se descurce şi ca artist solo. Raspunsul este simplu şi ne este dat de insuşi Cheloo:

"Avem personalitaţi diferite. Este imposibil ca albumele solo sa sune la fel. Sound-ul Paraziţii este o medie a celor trei minţi luminate. Pe albumele solo avem mai multa libertate de exprimare. Cand lucrez pentru albumul Cheloo, nu calculez niciodata nimic. Este ca şi cum aş intra intr-o pivniţa pe intuneric şi incep sa pipai sticlele. Bei ce apuci. Care ar mai fi farmecul creaţiei daca ne-am propune sa facem ceva anume?"

Dupa succesul realizat de Sindromul Tourette, la trei ani diferenţa, Cheloo se hotaraste sa scoata cel de-al doile album solo- "Fabricant de gunoi". Albumul include colaborari cu Ombladon, Freakadadisk, Dj Dox, Bishop, Rimaru, Spike, Guess Who, Euphoric, dar şi nume sonore precum Killa Army (Beretta 9 si Shogun Assasson) şi Texta (din Austria). Colaborarea cu cei de la Killa Army i-a oferit o mare satisfacţie. Cu atat mai mult cu cat, in urma concertului de la Sala Polivalenta din Bucureşti, cei doi de la Killa Army s-au hotarat sa inregistreze pe o piesa a carui negativ le-a placut de la prima auditie. Intr-o singura zi piesa a fost gata. Cheloo este la fel de multumit şi de piesa realizata cu grupul austriac Texta:

" Imi place şi piesa cu cei de la Texta. Daca ştiam germana mai bine, aş fi incercat sa fac versurile in aceasta limba. Foarte important pentru mine este faptul ca, pe album, am doua piese in limba engleza. Tuturor le-au placut."

Primul videoclip este la doua piese "Operatiunea cur pansat/ Fabricant de gunoi" şi este conceput şi realizat de Cheloo, prietena sa şi Bogdan Jianu. Este foarte adevarat ca in spatele conceptului a stat o intreaga echipa de productie şi montaj, insa noutatea vine odata cu participarea lui Cheloo la intregul proces de pre- şi post productie.

Despre limbajul pe care il foloseste in textele pieselor sale şi despre influenta pe care o are el, ca şi artist, asupra tinerei generatii, Cheloo declara:

"Sunt convins ca tinerii sunt influenţaţi de muzica mea. De aceea, nu trimit mesaje negativiste; in forma lui depresiva, mesajul este pozitiv. Este o tehnica de manufacturare a armurilor secolului 21, foarte utila tinerilor fara perspective clare: insista, uita, uraste, munceste si vei reusi. Cel puţin asa cred eu si nu incerc sa fac pe nimeni sa gandeasca la fel ca mine. Citeste, invata, cauta sa descoperi si nu te mulţumi cu ceea ce esti. Limbaj de salcam... lasaţi muzica sa vorbeasca."

Speranţa lui Cheloo, odata cu lansarea acestui de-al doilea album solo, este ca muzica rap sa fie perceputa si la noi altfel decat o muzica "de golani". Si poate ca, peste cateva generaţii, se vor schimba si la noi concepţiile.

suburban

• acasă
• albume
• despre
• contact


index

» cutezanţe
» bancuri
» diverse
» vorbe


donează

Donează prin PayPal suma:







servicii



Valid HTML 4.01 Transitional

SubUrban.Ro fondat în 2004 — Sait realizat de DMF