Forum
Peste SubUrban
prima pagină
 

Făt-Frumos, Fiul Iepei (Ion Creangă)
 

    Amu, ci-că era odată un om, care avea o iapă (şi) într-o zi vroia omul să bage iapa în ocol şi ea nu vrea nici în ruptul capului, şi înciudându-se omul pe dânsa, începu a o bate; atunci iapa a sărit peste gardul de razlogi şi a fugit într-o pădure depărtată. Iapa era a făta şi peste noapte a fătat un băiat, în loc de mânz, care băiet s-a chemat Făt–frumos, Fiul Iepei.
    Şi băiat ca acela nici că mai era altul prin meleagurile acelea şi era frumos şi creştea ca din apă; cât creştea el într-o zi, altul creştea într-un an. Şi când a împlinit anul, socotind băiatul, în gândul său, că-i destul de voinic, s-a dus prin codru şi a chitit un stejar care era mai gros, pe care a vrut să-l smulgă din pământ …

    Întrebare: Cât crescuse Făt-Frumos într-un an?


    … Şi mergând el câteva zile tot prin codru, Fiul Iepei a băgat de seamă, pe unde mai merse el, că copacii care erau atunci drepţi, acum sunt strâmbi şi cei strâmbi, drepţi. Văzând el asta, zise către Sfârmă–Piatră:
    — Mă, da oare ce dracu să fie, de copacii ăiştia din drepţi se fac strâmbi şi din strâmbi, drepţi?
    — Ştiu eu ce băzdăganie să mai fie şi asta ! zise Sfârmă–Piatră.
    Şi mergând înainte tot mirându–se de asta, numai iaca ce văd un om, care tocmai apucase un copac mare de vârf şi-l strâmbă, ca să facă din el cujbă, de pus ceaunul.Fiul Iepei îl întreabă:
    — Mă, de ce te-ai apucat tu de slutit copacii?
    — Da, ce ai tu de asta? Acesta-i meşteşugul meu. Nu ştii că mă cheamă Strâmbă-Lemne şi de-i mai crăcni ceva, acuş îţi sucesc gâtul şi ţie?…

    Care este problema? Considerând înălţimea lui Strâmbă-Lemne ¾ din înălţimea copacului şi tragerea vârfului în jos până la jumătate din înălţimea acestuia, să se evalueze raza de curbură a cujbei.


    … Făt-Frumos întreabă pe zâna că ce putere are zmăul ei şi unde se află el acuma? Ea spuse că-i dus la vânat şi când se întoarce zvârlă buzduganul de trei mile de loc şi izbeşte în poartă, din poartă în uşă şi din uşă se pune în cuiu …
    … Şi cum vorbeau, se şi aude buzduganul izbind în poartă în uşă şi din uşă se pune în cuiu …
    … Şi-odată ie (Făt-Frumos) buzduganul din cuiu şi-l zvârlă înapoi de şase mile de loc şi apoi iese în calea zmăului, punându-se de pândă sub podul de aramă, care se afla la poarta curţii…
    După ce a scăpat de zmăul pe zâna cea mare, Făt-Frumos merse la zâna mijlocie, care era în stăpânirea unui zmău mai puternic: el zvârlea buzduganul de la şase mile de loc, dar Făt-Frumos i-l trimise înapoi la douăsprezece mile. Apoi îl aşteaptă sub podul de argint şi când veni zmăul îl birui şi-l taie în bucăţi.
    … După aceea se duce în casă şi spune zânei (cea mijlocie) că a scăpat-o şi pe dânsa de cânele de zmău şi că el se duce să scape şi pe nevasta lui de zmău, cel mai mare. Zâna îl îndreaptă încotro să apuce, ca să găsească mai degrabă pe sora cea mică.
    Şi Făt-Frumos fără multă zăbavă îşi ie ziua bună şi porneşte. Şi mergând el încotro îi arătase, pe la prânzul cel mare iaca vedeniste curti mult mai frumoase decât cele ce văzuse până acum; şi, apropiindu-se de dânsele, numai iaca ce vede şi pe iubita lui soţie, care tocmai acuma ghilea şi ea nişte pânza la fântână. Cum se văzură amândoi, se îmbrăţişară cu ochii înecaţi în lacrimi şi intrând în casă, Făt-Frumos întreabă că ce putere are zmăul ei şi unde se află el acuma? Ea spuse că-i dus la vânat şi când se întoarce zvârlă buzduganul de douăsprezece mile de loc…
    — Bă l-oi prăpădi eu, cum am prăpădit şi pe cei doi câni de fraţi ai lui. Şi-odată şi ie buzduganul din cuiu şi-l zvârlă înapoi de douăzeci şi patru de mile de loc şi apoi iese în calea zmăului, punându-se de pândă sub podul de aur de la poartă…

    Să se răspundă:

    A — De câte ori putea să arunce mai departe buzduganul Făt-Frumos decât zmeul cel mic?
    B — Cât, din ce a putut să arunce ultima dată Făt-Frumos, reprezintă suma aruncărilor celor trei zmei?
    C — Pot constitui aceste patru numere o progresie ?
    D — Care este cel mai mic multiplu comun al împătritelor lor?


Dacă crezi că ai reuşit să rezolvi „Făt-Frumos, Fiul Iepei (Ion Creangă)“ şi vrei să afli dacă ai răspuns corect, trimite-ne rezultatul tău completând formularul de mai jos şi noi, îţi vom spune dacă e corect sau nu.

Nume sau poreclă:

Poşta Electronică:

Mesaj:

«»

suburban

• acasă
• albume
• despre
• contact


index

» cutezanţe
» bancuri
» diverse
» vorbe


donează

Donează prin PayPal suma:







servicii



Valid HTML 4.01 Transitional

SubUrban.Ro fondat în 2004 — Sait realizat de DMF